Cosmin Popan

exact asa. as chill as it gets. fara vreun countdown oarecare.

Maman, ça fait des années que je suis convaincu que mon roman sera terminé la semaine prochaine et que j’aurai tout le temps de venir chez toi pendant qu’on l’imprime

“Trei zile cu mama”

François Weyergans, un autor influentat de personaje precum Isus si Tintin, dupa cum a declarat-o intr-un interviu in Cotidianul.

el n-are spor cu scrisul, eu nu am spor cu cititul. suntem oare chit?

marlene dietrich – Sag’ Mir, Wo Die Blumen Sind

ca elena lu basescu a multumit la gala lui tatulici pentru premiul luat de tac’su, ca si cum ar fi citit de pe un prompter imaginar. n-a fost sa fie. pentru ca sunt altii care stiu ca ma pricep de minune la mici rautati.

ca irina loghin a descoperit youtube, intr-un textuletz (select ii zice in argou redactional) in care trimiteam cititorii sa vada un filmuletz de pe site-ul cu pricina in care facea exces de muica privighetoarea olteniei. a venit cenzorul de serviciu caruia i-am zis nonsalant ca doream sa-i testez vigilentza. a lasat in urma-i spume si un “sa nu mai glumesc cu asa ceva”.

un text in care sa am formulari gen “lasa sa se inteleaga Reuters”, “insinueaza France Presse”, “s-a gasit sa spuna si BBC” sau “hop si Deutsche Welle”. si textul in care bag toate astea sa fie super citit, preluat de hotnews, iar subiectul reshapat cu tupeu, insa scris mult mai prost, la trei zile distanta, de evenimentul zilei.

era intrebarea care ne teroriza la orice analiza de text literar de la ora de romana. vremurile s-au schimbat, dilemele persista. ma macina dupa cum urmeaza:

- pe hartie mai merge cum mai merge cu diacriticele, ti le aduci aminte. pe online e problema
- jucam septic fara carti. si mai si vedeam prin ele cate perechi are fiecare
- atunci viermele a spus: “tacerea e de matase”
- o definitie la o integrama de rezolvat online. miez de browser (trei litere): OWS
- moment in care buburuzele au spus: “pana aici”
- nottara a fost botezat de niste englezi balbaiti

stelica era tiganul. cand eram rau, maica-mea ma amenintza ca ma da pe mana lor, infricosare tipica pentru orice copilarie.

cu stelica am dat de cateva ori noroc. asa era contextul, el imi intindea mana, eu eram bine crescut. aveam aceeasi varsta, el avea insa in plus o mana mare. ma temeam de paduchii lui. el mana vacile la ciurda, iar eu ii dadeam guma de mestecat. mana imi mirosea dulceag si oarecum ciudat dupa ce stelica mi-o strangea intr-a lui. si acum ii mai tin minte mirosul, pe care multa vreme nu am reusit sa-l decriptez.

cand am carat lemne, la vreme buna dupa, cu bunicul meu, imi miroseau si mie mainile la fel. de la lemnul de mesteacan. stelica facea maturoiae din ramuri de mesteacan, pe care le dadea in sat, la schimb pe faina si oua.