Cosmin Popan

pentru cine mai avea dubii la intrebarea “stalon, arnold sau vandam?”, avem raspunsul ultim. rembo! acum la ceas aniversar, s-a facut dreptate. dupa cum ar spune un strutzo-oracol al unui fost coleg de generala de-a lu fratimiu, care lipise poza cu stalon intr-un caiet dictando (alaturi de brandon din beverly hills 90210 si de sabrina): “stalone, tu esti cel mai preferat dintre toti actorii”.

eu m-am batut de fix doua ori, niciodata n-am lasat sange: in clasa a patra l-am batut pe unu de-a sasea, dar cred ca m-a lasat pentru ca maica-mea imi era diriginta, si in clasa a zecea, pentru acelasi fratimiu care a fost mereu mai imberb ca si mine si avea nevoie de protectie in internat, la bistrita.

ieri, la realitatea, dragoteasca analiza gura lui isarescu. care vorbea despre caderea leului. si care gura, zicea dragoteasca, tzuku-i gura ei de jurnalista intru-totul-stiutoare, nu mai e ca cea pe care ea o stiuse odata. adica colturile gurii, cum ar veni, nu mai emana incredere, ca atunci cand leul o ducea atat de bine. treci la colt, psiholoaga fina. si cinci seri la rand, oricat te-ar provoca vreo melanie din studio, tu sa taci din gura la ore de maxima audienta!

ieri, la TVR cultural, The Yes Men. de cautat, daca l-ati ratat. despre multinationale sabotate de pranksteri

se trage de la portocale / portocaliu

rai c’est chic, c’est a dire

vecina a primit de-acasă ouă înfășurate în tv mania. mai precis, fiecare ou se ia și se împăturește într-o bucată de revistă puțin cu plumb, puțin lucioasă, puțin dătătoare de speranță fragilului calciu prestat de găină. ai acces, în timpul unei omlete, la programul tv de pe antena 1 din 13 decembrie. dacă o faci din două ouă, ai bonus și prima tv din ziua următoare. făcutul de omletă devine un fel de dacă doriți să revedeți, cum dădea tvr-ul spicuiri din programul de revelion până hăt după bobotează. pe nae lăzărescu și vasile murariu nu-i mai rata nimeni.

la mine acasă la sălaj găinile au sistat orice activitate de ouat din cauză de ger. taică-meu a uitat să se aboneze și pe ianuarie la cotidianul pentru că l-a sărit poștășița cu întrebarea decisivă de la început de an. în vremurile bune și când taică-meu avea fie suficient umor involuntar, fie mult prea multe ouă ca să le găsească hârtie neutră, mă trezeam în fața frigiderului cu un best of cosmin popan pe luna iunie. un sfert de articol cu coaie și totodată neutru despre o demisie de-a lu ctp de la crp nu putea fi demn decât de un ou mare de rață.

scos din cauza de surse neverificate atent

sunt prea tari unele faze. au emblemă de bucurești, la cisnadie și-ar pierde tot farmecul, la jimbolia ar râde doar câinii cu trei picioare care se ling la puță când tu zici cuțu, la jibou n-ajunge poșta.

unele sunt pur și simplu în felul textelor de SMS: le trimiți și gata. deci, în racova, carteru lăsat în urmă de ceva luni, un bar s-a numit în decurs de un an și ceva: “venezia”, “la butoiu’ cu taraf” și iar sofisticat, “imperial casa lux” adică. patronul sigur e același pentru ca maneaua a rămas la locul ei. cât mai poți trăi în felul ăsta cu dualitatea cruntă și neiertătoare din tine? cu angajații, clienții și mai ales nevasta, ești cînd tandru și romantic, cînd bagi instrucție în ei ca la hoții de cai. vine o zi când pur și simplu nu te mai poți uita în oglindă, eu așa văd lucrurile.

altele sunt cu atmosferă și cu frecat la ochi ca să fii sigur că ai percutat. trec pe la casa de copii de pe lizeanu, înainte de crăciun, cu cozonac și ciocolată, primite la redacție pe nașpa. să le las lor, cu tot cu un coșuleț. portarul mă invită înăuntru, eu îmi dezaburesc ochelarii, el merge după doamna directoare, el vine și mă întreabă dacă-s cu domnii de la primărie care sunt cu doamna directoare mai în față, pe hol și sunt cu bunătăți pe măsură. eu sunt singur și vreau să scap de cozonac. el mai merge până în față, la doamna, care îl repezește, care el se întoarce și mă întreabă cu o voce josă dacă n-aș putea trece mâine că acum sunt ocupați. eu le zic că nu vreau să țin nici discurs și nici nu cer proces verbal. el se duce iar la directoare, care îl trimite la adjunctă, care adjunctă îmi zîmbește tîmp, îmi mulțumește absent și mă întreabă dacă vreau coșulețul înapoi. ies cu mîinile în cur și cu portarul spășit după mine. “scuzați atmosfera comunistă de la noi”, îmi zice el pe post de sărbători fericite. care chiar așa au fost!

ca-n lansări la harry potter, cu secrete bine păzite și cu chibiți care-și dau cu părerea de necaz că n-au cheia de la nenea jobs din chamber of secrets. noul macbook air se mîngîie, îmi spune ana. treci cu mana peste el și gângurește, cum ar veni.

tot stau și mă întreb cât de tare voi râde de macul pe care-l am acum, incă ne macbook air, peste 20 de ani. și în ce drac de debara va sta.

un post chiar ei. pentru ca s-a lansat in blogosfera de cateva zile, cu peluna. dupa calcule interioare precise, asa cum ii sta bine. pentru ca e cu pasi hotarati, nu musai cu strategie. cu perseverenta. pentru ca e constanta deja si are grija de cititorii ei pe care ii fidbecuieste pe masura si fara discriminare. pentru ca se minuneaza din stanga mea cum ii creste jucaria cu com in coada si imi cere mie sfaturi (sic!) cum e cu marketingul asta viral: link pe mess, statistici cu vizitatori. si pentru ca de cand sunt pe locul doi in blogrollul ei mi-a crescut si mie numarul vizitatorilor.

pune ea asa fain ordine in lucruri si asa va face si aici. o sa-mi mai dea textul la editat din cand in cand si-o sa-i mai caut cate un select. asa-i la inceput cu astia noi

așteptarea cultivă obsesii

Avalé par des yeux immenses
en parler comme si c’était les miens
nager dans tes yeux leur élégance
voilà que moi, je baisse les miens

longer tes jambes, immenses
tout ça mais comme alors si de rien
et ta démarche, quelle élégance
si l’on marchait jusqu’à demain

On serait peut être au bout de la France
Marseille, munhun (?) en fait j’en sais rien
ça parait possible en apparence
possible, si tu veux bien

Février en Chine, quelle joie quelle chance
on a marché regarde bien plus loin
que nous le laissaient pesner les apparences
est-ce que l’on reste, est-ce que l’on revient?

Bien sûr que l’on reste, c’est une évidences
au bout du monde…

au bout du compte on reste un bout de la France
au bout du monde ici on se sent bien

longues tes jambes, immenses
tout çamais alors toujours comme si de rien
et ta démarche, quelle élégance
si l’on marchait encore plus loin….

Nous sommes au Mali quelle fête quelle chance
Demain serait une chose que l’on obtient
à chercher plus loin que toutes les apparences
est-ce que l’on reste, est-ce que l’on y tient?

Avalé par tes yeux immenses
en parler comme si c’était les miens
noyé dans ces, leur élégance
si l’on regardair un peu plus loin

Oui mon chapeau, c’est une évidence
n’a rien à voir avec le tien
mais notre amour, notre exigence…

sau, și mai bine, adă numa’ drujba! e o amenințare gravă, semn că lucrurile sînt pe cale să nu mai fie ce-or fost anul trecut pe vremea asta. un îndemn medieval aproape, atîta doar că e motorizat și mere pe motorină. este inclusiv o lege nescrisă: drujbele sînt husqvarna sau deloc. taie lemnu’ de la rădăcină și-s cel mai bun preten de pahar al țăranului cînd se apropie gradele minus și soba de teracotă ar mînca și gura ei ceva.

despre drujbe: cît de adînc intră ele în esențele tari de stejar, cum scuipă ele rumegușul cînd dau de fagul cel semeț, cît de tare se îneacă cînd intră cu capul înainte în nucul scorojit, cîți litri de motorină consumă la metrul cub de lemn pus în remorcă, cine le unge ca să taie brici și data următoare fără să șovăiască. multe se pot spune, că doar pădurile ne sînt pline de uscături.

tre numa’ un pic de răbdare, că am dat-o la ultimele verificări. vai de lemnele strîmbe din codrii cosminului!