Cosmin Popan

e aici. nu are cum sa ma lase. sincer, m-as plictisi teribil daca nu as fi un prankster din cand in cand. sa dau jos reclame penibile de la wc-urile din diverse baruri si sa descriu fapta. e impuls, nu e nimic concertat. poate daca ar fi in vreun fel vreo orchestra la mijloc, m-as propune primar alternativ la bucuresti, la marlani, as sti cum sa fac sa schimb. nu e nimic de schimbat, nu merita. e sociologie, psihologie sociala; ca sa vezi reactii. de oameni care te vad cum dai jos un afis stupid din buda de la un bar oricare din bucuresti, de guri cascate care in anormalitatea lor, li se opreste mecanismul cand tu le arati cat de redusi sunt purtatorii lor. in germania, in anii ‘90, un roman iesea cu o drujba dintr-un fel de metro, fara sa o plateasca, fara sa se sinchiseasca, fara sa trezeasca reactii. la vremea aia era pionier. cam asa.

chiar trebuie sa mi se intample. sa fac pe prostul in franceza cand sunt intrebat orice. fac rezervare in romana la un bar, nu mi se da castig de cauza in nici un fel, sunt trimis de la unu la altu, de la un sictirit la altu. vorbesc franceza, sunt jean, mi se gaseste masa de indata.

pe autobuz, nu am bilet, ce ar fi sa joc pe “le pauvre con”, in franceza? ce pot pati? sunt acostat, nu am ce sa le prezint, le zic ca-s francez, ei nu pricep, le spun ca-s parizian, zic ca ce o mai freaca francezii astia pe la noi. si imi continuu jocul. le explic ce tara “de merde” aveti, ca nu sunteti in stare sa puneti o ghereta de bilete in fiecare statie si ca eu sunt obligat sa urc in autobuz fara sa cumpar bilet. totul in franceza mea impecabila. ii exasperez, isi zic in romana “ai drecu strainii astia, li s-a urcat la cap fix aici”, eu nu le raspund, nu-i inteleg. gluma se ingroasa, cand ma dau jos la politie. vorbesc in franceza, nu ma las, politisti deslusesc mai bine, cinste lor! le zic ca nu arat acte, ma insotesc in convoi la bancomat, le dau amenda de 50 RON si primesc bilet de o zi pe RATB cu inscriptia “fara acte” in loc de numele-mi. vive la lutte de toute sorte!

cum sa devii celebru fara sa produci nimic demn de ziar. pe andra o amuza reteta “sex in titlu”. ziarul are brevetul “da de vanghelie care este!” eu fac totul pe dos. scriu sa vuiasca blogosfera, ma leg de zoso, nu bag de seama ca de fapt el exista, cand io nu-l gaseam nicaieri. cand e in link la unii mi se petrece sa intru pe blogul lui. mi-au sarit in cap. blogosfericii si cunoscutii care se amuza cum devin eu carnea lui de tun. nu stiu de ce trebuie sa mi se para deplasat cat de din topor reactioneaza cate unul doar din pricina ca aduna mii de accesari pe o pagina personala.

ce conteaza cu adevarat e ca am rasfoit in interes de serviciu jurnalul lui ion ratiu. ii stiam doar papionul si eleganta zambetului. ce sansa am ratat ca natie cand l-am trimis inca de prin ‘90 sa-si numere valuta in anglia. zice el despre ce-a vrut sa faca de cand se stie cu cotidianul: “am ramas pe ideea ca trebuie sa gasesc un bun gazetar de orientare de stinga, eu fiind de dreapta”.

vous connaissez enki bilal?