Cosmin Popan

 

mai multe stie wordle  

maica-mea avea o singura dorinta sambata, cand eu si cipri ne bateam, prin generala, ca chiorii, pe telecomanda. fiecare pe ce canal de pe antena parabolica sa stea cat mai mult. (nu ni se potriveau deloc gusturile: el – viva, eu – cartoon network). iar ea striga din curte catre noi, cei baricadati in fata tv-ului: “sa ma chemati si pe mine la teleenciclopedia”. uitam adesea sa o strigam, iar cand ne aduceam cand si cand aminte, avea prea multa treaba pe afara si ramanea sa vada cele 7-8 minute in care florian pittis vorbea despre maiasi, napoleon sau regele carol. de cele mai multe ori, nu mai prindea gazelele sau cuceririle spatiale. era portia ei de istorie televizuala saptamanala si atat.

ii mai placeau patinajul artistic, mai ales de cand am pus mana si pe un televizor color si admira rochiile alea minunate ale lui surya bonaly. si neaparat ne soma sa urlam cat puteam de tare sa dea fuga, cand si cand, ca sa vada inregistrari din fonoteca tvr cu maria tanase.

vocea pe care am auzit-o azi acompaniind gazelele de la teleenciclopedia, lenesa, autista si in completa disonanta cu tot ce aud pe discovery, national geographic, nu mai are nimic din ce auzem odata la sanda taranu si florian pittis.

de-atata mitica dragomir la stirile sportive, mass-media au ajuns sa se comporte exact ca seful LPF and co. cand romania incepe, in sfarsit, sa joace fotbal, ce sa-ti doresti mai mult decat sa punem de-un blat cinstit cu olanda in ultimul meci din grupa. desi uefa zice ca e legal ca olanda sa joace cu rezervele, sport.ro tot blat stie acum sa-i zica. postul lui sarbu nu se dezminte in apucaturile invatate pe de rost de la pro tv si lanseaza o campanie de toata mandria nationala: “impreuna in sferturi”. natie de smenari, sa ne traiesti!

un baiat care saruta la un moment dat un cub, la finalul cursei paris – roubaix, a fost prins cu cocaina. mi-am debifat orice din calendarul ciclist de ceva vreme, din cauza de doping. cand l-au saltat si pe tom boonen, caci despre el e vorba, unul dintre ultimele icon-uri pentru care mai merita efortul datului pe eurosport, am simtit ca ceea ce am eu acum pe post de bicicleta e maximum de vot de blam care se poate da disciplinei.

e o prea putin eleganta si deloc estetica bicicleta de oras, primita pe ochi frumosi. ce are ea e total pe dos de ce-mi doresc eu de la o bicicleta: deloc aerodinamica, deloc usoara, deloc incovoiata, deloc nervoasa. are, daca as reusi sa trec peste ce-a putut sa scoata din ea un designer necioplit, o prestanta boem-citadina, cu care sfidezi in alta gama prostimea din bucuresti: nu are bara orizontala, are un cos metalic in fata, pe care n-o sa-l demontez nici mort, are o frana de torpedou, de pedala cum ar veni (asta pentru ca nu are decat o singura viteza), care e suficient de lenesa ca sa iti spuna ca nu e cazul sa te grabesti nicaieri cu ea.

parisul stie deja la ce ma refer si cum dau eu tonul pe-aici, printre ignoranti. dovada, oarecum identica cu ce conduc eu, mai sus