Cosmin Popan

N-o să ajung nici anul ăsta la festivalul de benzi desenate de la Angoleme. Am scris pentru salonbd.ro, un text care să compenseze neputința. Cu benzile desenate laureate în anii trecuți ce mi-au trecut pe sub ochi.

R.I.P. my RAM Bike 5 martie 2007 – 8 august 2007. În intervalul ăsta a trăit prima mea bicicletă de București. Alții parcă plâng mai bine aici după fostele lor biciclete.

A mea arăta cam așa.

Conform noilor mitologii. Mai exact, după alea a le lui Roland Barthes, Les Mythologies, adică, a apărut un volum, Les Nouvelles Mythologies, ed. Seuil, 2007, despre care am mai scris aici. Un textuleț, La vélo en ville, semnat de Frédéric Vitoux, scriitor și jurnalist francez, membru de academie. Care declara dezamăgit și afectat că ciclismul a murit, trăiască bicicleta. Aia de oraș, cum ar veni. Care bicicletă mai este, dincolo de “écolo”, și militantă.

Vitoux spune că bicicleta e de stânga. Și poate ar adăuga că trebuie să facă și grevă o dată la trei luni și să fie, dacă se poate, și roșie. Și să aibă sindicat. Mie îmi place mai mult, vorba lui Mitterand, să fie une “force tranquille”. Un socialist de care, personal, îmi plăcea mai mult.

Textul integral sună așa:

“Le Tour de France se dispute à bicyclette. Mais qui s’intéresse au Tour de France, à l’heure où ses champions gorgés d’EPO sont moins vite couronnés que déchus ? Bref, la bicyclette est morte. Reste le vélo. Le vélo est une idée neuve. Du moins dans les villes (à la campagne, on l’appelle le VTT). Le vélo est de gauche. Le vélo est militant. Le vélo est écolo. Enfourcher son vélo de la place d’Italie au canal Saint-Martin, ce n’est pas se déplacer à bon compte, c’est d’abord manifester contre la bagnole, les motos qui pétaradent et les scooters qui polluent davantage. Résumons-nous ! Escalader le Tourmalet à bicyclette, c’était autrefois un exploit. Grimper à vélo la butte Montmartre, c’est aujourd’hui un effort citoyen. En selle, camarades !
Bien entendu, les voies cyclables se sont multipliées dans la capitale comme autant de tapis rouges devant les anciens ou nouveaux électeurs ! Qui s’en plaindrait ? Personne. Qui les emprunte ? Presque personne non plus. Tant pis ! On peut rêver. Il faut rêver. Le vélo est (encore) un rêve à Paris là où il est une réalité à Anvers ou à Hambourg, à Bâle ou à Knokke-le-Zoute. Reste qu’il faut déployer le tapis rouge (ou la piste cyclable) devant le rêve. Un jour, ces dames très vélo-bo-bo, si vacillantes dans leur équilibre et si robustes dans leurs convictions, cesseront de pédaler craintivement sur les trottoirs où elles importunent les piétons pour retrouver sur la chaussée les vieux cyclistes que nous sommes. Elles seront alors des millions. Adieu le mythe ! La réalité deviendra plus douce”.

Foto via Flickr

J’y serai!

Până atunci, de văzut “Road to Roubaix“, un documentar cu Tom Boonen, Sean Kelly și Stuart O’Grady. A must! Se anunță cel puțin la fel de spectaculos ca anteriorul “Road to hell”.

O balerină de contratimp, britanicul Cris Boardman, spune despre Paris – Roubaix ce-i vine și lui la îndemână: “It’s a circus. And I don’t want to be one of the clowns”.

Trailer aici.

Sau 1st spot on the wish list. Hai, spuneți: care dintre voi ați avut cel puțin o dată în gând acest lucru în ultimele luni? E primul pas ca să vă tratați. Eu știu cel puțin trei oameni pe care i-am auzit în ultimele câteva săptămâni că vor să își ia bicicletă. Iar unul dintre ei are și mașină. Voi de câți ați auzit în jurul vostru?

via: Velogogo

Așa l-au trimis acasă un ziar australian și o cremă de epilat pe George W. Bush. Culiță Tărâță și Triță Făniță au niște nume așa de bune de-ar crăpa creativii autohtoni jucându-se cu ele. De ce nu au și ei niște funcții mai acătării de unde să plece cu coada între picioare? “Semințele Nutline: Acum și fără tărâțe!” Este că sună bine?

Via Cool Hunter

Fantastică pasiunea de a face biciclete din resturi. Iei ceva de la gunoi, altceva de la un amic care se pregătește să arunce la gunoi, altceva de la un alt amic care nu ar știi ce să facă exact cu singura bucată care îți lipsește ție.

[A Bicycle Is Born is part of a nice collection of short films from Puma dedicated to exploring bike culture and its influencers]

Puțină panică, până am dat peste CD-ul cu poze din Franța 2003. Mi s-a bulit complet hardul de la vechiul calculator și nu știam dacă mai recuperez ceva din pozele de-atunci. Ca printr-o minune, la cele cu curse cicliste am avut backup, un CD aruncat la grămadă cu multe altele.

M-am amuzat cat de tare mă obseda Ullrich uitându-mă peste acele cadre. Am făcut poze non-stop, am mers din bună dimineața să îl aștept la hotelul din Nantes unde se cazase echipa lui de atunci, Team Coast. Și l-am pozat la linia de start alături de marele său rival, Lance Armstrong.

Nu cred că m-a înțeles nici unul dintre prietenii mei când le-am spus ce tocmai isprăvisem. A fost transa mea timp de vreo patru zile în care îi vedeam pentru prima dată pe giganții ăia pe care abia îi distingeam, altfel, printre purecii de pe Eurosport în timpul Turului Franței.

Între timp, Armstrong s-a scuturat de ani, a luat ceva jar de origine greu de controlat și a revenit hotărât. Chiar acum se chinuie să reintre în formă pe undeva prin Australia pentru al nush câtelea tur pe care vrea să îl câștige în vara asta.

Iar Ullrich, îngrășat și cu mult mai puțină motivație decât s-ar aștepta oricine să aibă, e la el acasă în Rostock, Germania. Postează din an în paște pe site-ul său, de unde ne transmite la mulți ani și alte noutății neputincioase despre ce copil își mai botează. E împăcat cu ce are, deși are o armată de fani pe Facebook care mai speră la o revenire.

As for me, still not used to the idea.

Sport heroes. Nu am avut mulți de când mă știu. Ayrton Senna a fost unul dintre ei. Nu am prins moartea lui în direct în 1994 la San Marino. Dar de atunci nu mă mai uit la Formula 1. Alții la fel de mari ca Senna și Ullrich nu știu să fi avut vreodată. Pe prostul de Ullrich am mers să îl văd în Franța, la Turul din 2006. S-a dopat la timp și l-au trimis acasă, fără să apuce să îmi mai zică să nu-mi iau bilet de Paris.

Am stat ani la rând așteptându-l să revină. Pasiunea mea pentru ciclism a crescut fain, cumpătat și tihnit în toată lipsa asta a lui. E clar însă că nu voi mai avea vreodată un idol real în Turul Franței.

Long live suporturile de memorie pe care le citește Mac-ul meu.

Așa, brusc, am dat peste Manu Chao. Nu prea am avut stare pentru el la Bestfest. Era prea mult brit în boxele din jur și nu am știut să-l apreciez cum ar fi trebuit. E un fel de revanșă. Cu tot cu Diego.

Cel mai bun argument pentru mersul pe bicicletă auzit în ultima vreme Nu, mersul pe bicicletă nu e nici gay, nici provocator de impotență, așa cum susțin diverse studii alarmiste.

Via Amsterdamize.