Fata asta. La 0.51 înainte să dau stingerea şi să îmi aduc aminte că trebuie să mai scriu ceva şi pe blogul ăsta. Muzica asta. Dimineaţa, în căşti, pe bicicletă în trafic, în timp ce mă agăţ cu mâna dreaptă de un autobuz ca să mă tragă câţiva metri măcar, cârpit de somn, pe Dorobanţi, înspre Aviatorilor. Treaba asta. De pus tot în căşti în redacţie, când Boc iar spune o poezie stupidă despre cum tre daţi afară nush ce drac de tovarăşi de cabinet de la concurenţă. Rotaţia asta grea. Servită rapid celor care mă întreabă, din ce în ce mai rar, ce muzică mai ascult. Fata asta asta inexplicabil psihedelică. Până găsesc o marotă electro mai din colecţia toamnă-iarnă 2009.
La nunta de sâmbătă am avut parte de muzica asta. Am făcut şi poze, dar mi-am pierdut cablul de la telefonul mobil (halal new media mai practic, so to say). Taraful Haiducilor a venit cu cămăşi largi, descheiate şi cu motive de Las Vegas, a insistat cu jelanii perfect zise pe la mese ca să primească bani de la cât mai mulţi nuntaşi, a cântat muzici cu versuri puţin perverse, s-a plâns că tortul nu ajunge şi la ei. Mi-au plăcut de m-am scurs pe jos. Şi, vorba cuiva de la o masă: ce alt branding mai bun de ţară decât să îi pui pe meseriaşii ăştia să facă un turneu prin toată America din banii guvernului. Cine are coaie să facă aşa ceva? Azi, cât timp Taraful Haiducilor încă mai cântă de rup. Peste 5-10 ani n-a mai fi cu cine.
