Ninsese ca naiba de tare. Am făcut un duş şi m-am uitat pe geam direct în ochii fulgilor: Mă duc pe bicicletă, am zis! Vorba lui Alin, “cât poate fi de greu?” Mă încălzisem de la duş şi am urcat ca un pui prost de raţă pe bicicletă. Evident că nu am reuşit să îmi ţin echilibrul pe trotuar, dar ştiam că atunci când voi ajunge pe şosea lucrurile vor fi mai simple.

Pe dracu. Alunecam în toate direcţiile, vedeam un oraş aproximativ, ochelarii erau în geantă. Simţeam vibraţiile compătimitoare ale celor din trafic care se încălzeau la radiatoare şi la colindele lui Hruşcă. Eu aveam nişte Modest Mouse în cap şi un echilibru ciudat de bun.

Pe Dorobanţi am luat în piept tot CO2-ul ăla de care vor să scape Obama şi Băsescu la Copenhaga. Dar, surpriză, am reuşit să depăşesc zeci de maşini, spijinindu-mă de ele, îndoindu-le oglinzile, tăindu-le calea. De la Victoriei am trecut direct pe piatra aia cubică alunecoasă, înspre Arcul de Triumf. Mă încălzisem ca o saună, simţeam şiroaie de sudoare cum curg pe piept.

Frânele nu mai prindeau, nu am încercat să schimb vitezele, nu ar fi avut nici un sens. Am ajuns al treilea sau al patrulea în redacţie, după doar jumătate de oră de vâslit hibernal. Mai sănătos? Nu, Îmi luasem deja raţia de ţigări pe ziua respectivă. N-am mai fumat până târziu după 12.

Unde au fost televiziunile să mă vadă?

Așa funcționează augmented reality de la Esquire. Nice.

Am stat de vorbă, la World Blogging Forum, cu șeful Seesmic și organizatorul Le Web. A ieșit un interviu de două pagini în Money Express, care e totodată și primul meu articol în această revistă. Pe Loic îl urmăresc de ceva vreme, tot încerc să ajung la Le Web (ar trebui să îmi iasă anul ăsta). Iar la Money Express tânjeam demult să scriu. Deci, ce s-a întâmplat e de bine, so to say. Enjoy the reading.

Piesele de domino care vor fi dărâmate mâine seara pentru a simboliza căderea Zidului Berlinului. Şi un articol pe realitatea.net despre asta.

Un Zid Twitter al Berlinului, unde internauţii pot să posteze amintiri din acea perioadă.

Un zid asemănător, făcut de CNN.com, sub cupola unei campanii mai largi, Toamna schimbării.

Berlin Wall. Now and then. Un album foto de excepţie realizat de New York Times, cu poze ale Berlinului de acum peste care sunt suprapuse unele de acum 20 de ani.

Un canal pe YouTube deschis de Google pentru a sărbători libertatea de expresie.

Această postare a apărut și pe Vox Publica.

The Internet is, we all agree, full of noise: the ubiquitous information, its relentless speed. There is the pollution we have to manage each day on our inboxes, created by spam messages. Apparently inoffensive broken links, abandoned Facebook or Twitter accounts, or even those evil viruses and malware, all are in the same category. Some are confronted because they do harm, others are simply ignored, often considered not very dangerous. And yet they are producing a great amount of unpleasant noise for the average users and are polluting the web itself.

The Internet will probably not die because of the terrible amount of info it has to store, as many voices try to warn us. Still, we should do more to keep it clean. There are two examples of best practices on web ecology I would like to share with you.

Here’s one first lesson coming from GetTRASHED.org on how to save the planet and cyberspace one tweet at a time. Their advice: recycle your boring tweets with Re:cycled Tweets. For every tweet you recycle, a penny will be donated to getTRASHED.org. Here’s what you have to do: 1. @reply to someone who posted a lame tweet. 2. Copy and paste their lame tweet, and add #recyclethis. 3. Click reply. Simple, isn’t it?

Another lesson comes from Ecofont. What is it all about? You can literally save the environment one letter at a time with a new environmentally-friendly font. Ecofont can be downloaded for free and could reduce printer ink by up to 20 percent. The type looks similar to basic Arial. But each eco-letter is pierced with teensy holes, meaning it takes less ink to print out.

Do you know other examples of web ecology?

Fata asta. La 0.51 înainte să dau stingerea şi să îmi aduc aminte că trebuie să mai scriu ceva şi pe blogul ăsta. Muzica asta. Dimineaţa, în căşti, pe bicicletă în trafic, în timp ce mă agăţ cu mâna dreaptă de un autobuz ca să mă tragă câţiva metri măcar, cârpit de somn, pe Dorobanţi, înspre Aviatorilor. Treaba asta. De pus tot în căşti în redacţie, când Boc iar spune o poezie stupidă despre cum tre daţi afară nush ce drac de tovarăşi de cabinet de la concurenţă. Rotaţia asta grea. Servită rapid celor care mă întreabă, din ce în ce mai rar, ce muzică mai ascult. Fata asta asta inexplicabil psihedelică. Până găsesc o marotă electro mai din colecţia toamnă-iarnă 2009.

La nunta de sâmbătă am avut parte de muzica asta. Am făcut şi poze, dar mi-am pierdut cablul de la telefonul mobil (halal new media mai practic, so to say). Taraful Haiducilor a venit cu cămăşi largi, descheiate şi cu motive de Las Vegas, a insistat cu jelanii perfect zise pe la mese ca să primească bani de la cât mai mulţi nuntaşi, a cântat muzici cu versuri puţin perverse, s-a plâns că tortul nu ajunge şi la ei. Mi-au plăcut de m-am scurs pe jos. Şi, vorba cuiva de la o masă: ce alt branding mai bun de ţară decât să îi pui pe meseriaşii ăştia să facă un turneu prin toată America din banii guvernului. Cine are coaie să facă aşa ceva? Azi, cât timp Taraful Haiducilor încă mai cântă de rup. Peste 5-10 ani n-a mai fi cu cine.

Azi am primit pe mail ştire despre un alt magazin exclusiv de BD-uri, care se deschide @ Cafe Lente (Str. General Praporgescu nr.31). Inaugurarea se face azi şi cică aduc Marjane Satrapi (Persepolis), Edmond Baudoin, Chris Ware (vezi mai sus o planşă din Jimmy Corrigan, the Smartest Kid on Earth) şi alte chestii cool.

Şi, da în “The Red Monkey dans…” nu câştigă nimeni, dar e foarte palpitant.

Mă ocup destul de inconsecvent de cititul unui album de benzi desenate: “The Red Monkey dans John Wesley Harding“, al lui Joe Daly, un sud-african. E despre doi amici care o cam freacă de felul lor şi care pornesc în căutarea unui hamster gigant semi-acvatic. Cam halucinogen, foarte palpitant. Vă ţin la curent, n-am trecut încă nici de jumătate.